După anotimpul de
iarnă în care alimentaţia a fost bazată, în principal, pe produse din carne şi
cu mare carenţă în legume proaspete, devine absolut necesară o curăţire a
sângelui şi a organismului, intrat în primăvară mai anemic şi cu o imunitate
mult diminuată. În această perioadă, natura intervine cu două plante de mare
valoare: leorda şi păpădia.
Proprietăţile terapeutice
ale leordei reliefează, în primul rând, rolul depurativ, respectiv capacitatea
de curăţire a sângelui, ficatului, stomacului şi intestinelor, mult mai activă
decât la usturoi. Pentru această acţiune, se recomandă ca, în fiecare
primăvară, să se facă o cură de patru săptămâni, cu frunze proaspete (de
remarcat că, prin uscare, frunzele îşi pierd din proprietăţi). În plus, sunt
evidente efecte antiseptice, bactericide, antitoxice, diuretice, hemostatice,
hipotensive, antisclerotice, vermifuge şi stimulatoare ale peristaltismului
intestinal şi ale contracţiilor uterine.
Prin consumul intern,
leorda acţionează favorabil în numeroase afecţiuni:
- în bolile
gastrointestinale are efecte în diaree acută şi cronică, dizenterie,
indigestii, insuficienţă biliară, colici abdominale, balonări şi în distrugerea
viermilor intestinali;
- în afecţiuni
cardiovasculare curăţă sângele de substanţe toxice, reduce hipertensiunea
arterială, intervine în ateroscleroză coronariană, hematurie, scăderea
colesterolului, datorită conţinutului în adenozină, previne accidentele
vasculare, evitând apariţia trombozei şi tromboflebitei prin fluidificarea
sângelui şi de dizolvare a plăcilor de colesterol;
- în bolile aparatului
respirator este benefică la persoane cu bronşite, tuberculoză pulmonară şi
infecţii la nivelul căilor respiratorii superioare (gripe, răceli);
- în afecţiunile
sistemului nervos întăreşte memoria, prin mărirea capacităţii de memorare,
combate momentele de lapsus, amneziile, insomniile, ameţelile de dimineaţă, depresiile
psihice, presiunea din cap şi stările de anxietate (frică) şi de nelinişte;
- în boli renale
curăţă rinichii şi vezica urinară, favorizează urinarea şi elimină excesul de
acid uric, foarte dăunător la bolnavii de gută.
Forme de utilizare
Având un excelent rol
purificator, prin eliminarea deşeurilor toxice din ficat şi din sânge, precum
şi un important rol fortifiant al întregului organism, leorda este recomandată
într-o cură benefică de primăvară:
- frunzele proaspete
se consumă primăvara într-o cură de trei-patru săptămâni, fiind amestecată cu
diferite preparate culinare: salate de crudităţi, supe, ciorbe, piure (în
asociere cu urzica vie), găluşte, chiftele, perişoare, cartofi, tocane cu
carne, având atât rol decorativ, cât şi condimentar foarte gustos, în locul
usturoiului.
- tinctura din frunze
sau bulbi tocaţi mărunt se prepară în alcool de 38-400 unde se macerează timp
de 14 zile la soare; se strecoară şi se păstrează în sticle închise la culoare,
în loc răcoros şi întunecos. Zilnic se iau câte 10-15 picături, în puţin ceai
sau apă, de trei-patru ori pe zi, având efecte deosebite în dobândirea unei
memorii excelente. Tinctura bine păstrată permite să se beneficieze tot timpul
anului de puterea curativă a leurdei.
- infuzia de leordă se
prepară din două linguriţe frunze tocate la 200 ml apă clocotită; se beau
unul-două ceaiuri pe zi.
- vinul de leordă se
prepară dintr-un pumn de frunze proaspete sau bulbi mărunţiţi care se fierb
cinci minute în 50 ml vin alb; se infuzează acoperit timp de 10 minute, se
strecoară şi se îndulceşte după gust cu miere sau sirop. Se bea dimineaţa câte
un păhărel timp de 14 zile, fiind considerat un minunat remediu pentru
persoanele în vârstă, chinuite de tuse rebelă, insuficienţă respiratorie,
expectoraţii persistente şi tuberculoză pulmonară.
- sucul de leordă
extras din frunze proaspete prin presare se consumă în cure de trei săptămâni,
luând câte două pahare pe zi, dimineaţa pe stomacul gol şi după-amiaza, având
efecte în combaterea reumatismului degenerativ, mastită şi noduli la sân şi în
înlăturarea efectelor nocive ale tutunului, printr-o acţiune puternic
antitoxică.
Proprietăţile terapeutice ale păpădiei
Funcţia principală
depurativă şi detoxifiantă a sângelui şi ficatului asigură un tonus general al
organismului. La nivelul sângelui acţionează şi ca hipoglicemiant şi
hipocolesterolemiant.
În afecţiunile
digestive are proprietăţi coleretice şi colagoge (favorizând evacuarea bilei),
astringente, hipoacidifiante, alcalinizante, laxative, stomahice, antiputride,
stimulente ale secreţiei pancreatice, decongestive, antibiotice, mineralizante,
aperitive şi tonic amare.
În funcţiile cardiace
are efecte venotonice, antidiabetice, antiplachetare şi depurative sanguin.
La nivelul rinichilor
are acţiuni diuretice şi dizolvante pentru calculi renali, tonifiante pentru
piele.
Alte proprietăţi ale
păpădiei, bine cunoscute în terapeutica medicală, sunt: antitumorale,
antiinflamatoare, anticanceroase, antireumatice, sedative, tonifiant al pielii.
Rizomii de păpădie au
proprietăţi puternic depurative eliminând toxinele de origine infecţioasă din
ficat şi bilă, dar şi cele provenite din alimente poluate.
Păpădia este o plantă
cu calităţi terapeutice de excepţie şi ar trebui să nu lipsească din terapia de
primăvară a fiecărei persoane.
Forme de utilizare
- infuzie din două
linguriţe plantă uscată la 250 ml apă clocotită; se infuzează 10-15 minute, se
strecoară şi se beau zilnic două-trei ceaiuri puţin amărui, după mesele
principale, având efecte în purificarea sângelui, icter, colecistite,
dischinezie biliară, normalizarea circulaţiei sângelui, ateroscleroză,
reumatism, gută, afecţiuni cronice ale aparatului urinar, vindecarea varicelor
şi ulcerelor varicoase şi eliminarea toxinelor din organism;
- decoct din 30-50 g
rădăcini şi frunze proaspete puse într-un litru de apă rece; se lasă la macerat
peste noapte, iar în dimineaţa următoare se fierbe timp de 10 minute, se
infuzează 4 ore, se strecoară şi se beau două ceaiuri îndulcite cu miere pe zi,
unul cu 30 minute înainte de micul dejun şi altul la o oră după micul dejun,
având efecte în bolile de rinichi, insuficienţă hepatică, tulburări digestive,
dispepsii, icter cataral şi hemoragii interne;
- decoct din amestecul
de 40 g herba uscată de păpădie, 20 g frunze de mesteacăn, 15 g flori de soc și
25 g scoarţă de cruşin sau herba de volbură, din care se ia o linguriţă de 250
ml apă rece; se fierbe 5-10 minute, se infuzează acoperit 15 minute, se strecoară
şi se beau zilnic două-trei ceaiuri călduţe şi neîndulcite între mesele
principale, într-o cură de peste o lună, având efecte în combaterea obezităţii
şi celulitei;
- salată din 100 g
frunze tinere, recoltate primăvara până în mijlocul verii, care se ţin 30
minute în apă sărată pentru a îndepărta gustul amărui; se mărunţesc şi se
amestecă cu 25 g pătrunjel verde, 50 g praz tocat, 15 ml ulei, sare, piper,
oţet şi mărar. Frunzele se pot amesteca cu un sos preparat din smântână, sare,
piper şi zeamă de lămâie sau cu muştar, ulei şi zeamă de lămâie. După o cură de
două săptămâni are proprietăţi nutritive la convalescenţi şi la persoane
anemice, aducând organismului un supliment de săruri (ecalciu, magneziu),
compuşi proteici şi substanţe antibiotice naturale. Are şi efecte vindecătoare
în reumatism, obezitate şi oboseală generală.
- tinctură de păpădie
din 100 g rădăcini proaspete în 18 ml alcool 90°, 15 ml glicerină şi 17 ml apă;
după macerare timp de 7 zile se strecoară şi se iau câte 15-20 picături, de
două-trei ori pe zi, într-o cură de patru săptămâni, având rol de drenaj al
aparatului renal şi al vezicii biliare.
Nina Matthews Photography on