student Ionitescu Sorin
1) TRACTÓR,
tractoare, s.n. Autovehicul
cu mare putere de tracţiune folosit, în
agricultură şi în industrie, pentru a remorca diverse unelte,
maşini sau vehicule; p. ext. autovehiculul definit mai sus, împreună cu
unealta pe care o remorchează. – Din fr. tracteur.
2) COMBÍN//Ă
~e f. Maşină complexă care îndeplineşte într-un proces tehnologic
mai multe operaţii. ◊ ~ agricolă
maşină care execută simultan mai multe lucrări agricole (secerat, treierat
etc.). ~ minieră agregat care execută simultan tăierea, spargerea
şi încărcarea minereurilor şi rocilor. [G.-D. combinei] /<engl. Combine
3) GRÂU,
(1) s.m., (2) grâne (grâie), s.n. 1. S.m. Gen de plante erbacee din familia gramineelor, cu rădăcina
adâncă, cu frunzele lanceolate, cu inflorescenţa în formă de spic, din ale căror boabe se
face făină (Triticum);
plantă care face parte din acest gen. ♦ Sămânţa acestei
plante. 2. S.n. (Adesea la pl.) Semănătură, lan, holdă de grâu (1)
sau, p. gener., de cereale. ♦ (La pl.) Cereale sub formă de boabe. – Lat.
granum.
4) SECÁRĂ
s.f. 1. Plantă anuală din familia gramineelor, cu paiul mai înalt şi cu
spicul mai aspru decât al grâului, care se cultivă ca plantă alimentară şi
furajeră (Secale cereale). 2. Compus: secară-cornută =
conul-secarei. – Lat. secale.
5) HAMÉI
s.m. Plantă erbacee
agăţătoare cu flori galbene-verzui, ale cărei inflorescenţe
femele aromatice şi amare se întrebuinţează la fabricarea berii (Humulus lupulus).
[Var.: hăméi s.m.] – Din sl. chŭmelĭ.
6) MEI
subst. 1. S.m. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu inflorescenţa
ramificată şi cu flori albe-gălbui, folosită ca nutreţ pentru vite; părâng,
păsat (Panicum miliaceum); p. restr. seminţele acestei plante, folosite
în trecut pentru hrana oamenilor, azi mai ales ca hrană pentru vite şi păsări.
◊ Mei mărunt (sau păsăresc) = varietate de mei ale cărei flori
sunt dispuse în spiculeţe care formează o inflorescenţă compusă; meişor (Panicum
capillare). ♦ Compuse: mei-păsăresc = plantă cu frunze
7)
MIÉRE s.f. Substanţă semilichidă,
gălbuie, dulce şi aromată, foarte bogată în zaharuri, vitamine şi enzime,
culeasă şi produsă de albine din nectarul florilor. ◊ Luna de miere = prima lună din viaţa
conjugală. ◊ Loc. adj. De miere = generos, bun. ♦ Nectarul florilor. ◊
Compus: mierea-ursului = a) plantă erbacee cu frunzele
catifelate, cu flori albastre-violete sau roşii (Pulmonaria officinalis);
b) sâmbovină. – Lat. mel.
8)
ALBÍNĂ, albine, s.f. 1. Insectă
din familia apidelor, cu aparatul bucal adaptat pentru supt şi lins,
iar cu picioarele posterioare pentru strângerea polenului, cu abdomenul
prevăzut cu un ac veninos, şi care trăieşte în familii, producând miere şi
ceară; muscă (Apis mellifica). 2. Plantă erbacee cu frunze
lanceolate şi cu flori violacee, dispuse în spic, asemănătoare cu o albină (1)
(Ophrys cornuta). – Lat. alvina „stup“.
9)
MÓRCOV,
morcovi, s.m. 1. Plantă leguminoasă din
familia umbeliferelor, cu rădăcina groasă în formă de con, de culoare
galbenă-roşiatică şi cu gust dulce, folosită în alimentaţie (Daucus carota
sativa). ◊ Morcov sălbatic (sau de câmp) sau morcovul
câmpului = ruşinea-fetei (Daucus carota). 2. (Arg.
10)
CASTRAVÉTE, castraveţi, s.m 1. Plantă legumicolă cu tulpina agăţătoare, acoperită cu peri aspri,
cu frunze mari şi cu flori galbene (Cucumis sativus); p. restr.
fructul acestei plante, de formă alungită, de culoare verde, care se consumă
crud, murat sau gătit. ◊ Expr. A vinde castraveţi la grădinar = a da explicaţii
într-o problemă cuiva mai bine informat decât cel ce vrea să-l lămurească. 2.
(Zool., în compusul) Castravete-de-mare = holoturie. – Refăcut din castraveţi (pl. lui castraveţ
< bg. krastaveţ, krastaviţa).
11)
GRÁPĂ1,
grape, s.f. Unealtă agricolă formată dintr-un grătar cu dinţi, cu discuri, cu roţi dinţate etc. sau dintr-o legătură de mărăcini, care serveşte la mărunţirea, afânarea şi netezirea pământului arat, la acoperirea seminţelor etc.; boroană. ◊
Expr. A se ţine grapă de cineva = a însoţi pretutindeni pe cineva. – Cf.
alb. g r e p, g ë r e p ë
„undiţă, cârlig de undiţă“.
12)
TĂVĂLÚG, tăvălugi, s.m. 1. Unealtă
agricolă compusă din unul sau din mai mulţi cilindri, folosită la fărâmarea
bulgărilor de pământ şi la netezirea şi tasarea solului înainte şi după
însămânţare; cilindru greu, folosit la anumite maşini pentru fărâmare,
îndesare, nivelare etc. ◊ Expr. A se da sau a se duce (ori a
da pe cineva) de-a tăvălugul (sau, adverbial, tăvălug) = a se
duce (sau a face pe cineva să se ducă) de-a rostogolul. 2. Instrument
rudimentar de treierat. [Pl. şi: (n.) tăvăluguri. – Var. tăvălúc
s.m.] – Tăvăli + suf. -ug.
13)
PLUG,
pluguri, s.n. 1. Unealtă agricolă cu
tracţiune animală sau mecanică, folosită la arat, la dezmiriştit etc. ◊ Expr. De
la coarnele plugului = de la ţară. ♦ Arat, plugărit. ♦ Îndeletnicirea,
ocupaţia plugarului; plugărie1. ◊ Expr. Acesta (sau acela)
mi-i plugul = aceasta (sau aceea) îmi este meseria, ocupaţia. ♦ Fig. Ogor,
pământ; ţară. 2. (În sintagmele) Plug de cărbune = maşină de
lucru prevăzută cu lame sau cuţite pentru dislocarea materialului, folosită la
executarea mecanizată a operaţiilor de abataj şi de încărcare a cărbunilor. Plug
nivelator = maşină folosită la nivelarea terenurilor şi la împrăştierea
unui material pe o şosea sau pe un teren. Plug pentru şanţuri = maşină
de lucru cu cuţite speciale care serveşte la săparea şanţurilor. Plug de
zăpadă = vehicul echipat cu un dispozitiv pentru curăţirea zăpezii de pe o
cale de comunicaţie. 3. Piesă metalică montată transversal pe o bandă de
transport, pentru a face ca materialul transportat să cadă alături de bandă. 4.
Figură de schi care constă în apropierea din mers a vârfurilor schiurilor în
formă de unghi, pentru a frâna sau pentru a reduce viteza. 5.
(Reg.) Pluguşor (2). – Din sl. plugŭ.
14)
SÉCERĂ, seceri, s.f. 1. Unealtă
agricolă manuală folosită la recoltarea cerealelor prin tăierea tulpinilor
acestora, formată dintr-o lamă îngustă şi curbată de oţel, cu tăişul în
interior (prevăzut cu dinţi), fixată într-un mâner de lemn. 2.
Secerat, seceriş (1). [Var.: (pop) sécere s.f.] – Lat. sicilis.
15)
LUCÉRNĂ, s.f. Plantă perenă din familia leguminoaselor,
cu frunze compuse din câte trei foliole şi cu flori albastre-violacee,
cultivată ca plantă furajeră (Medicago sativa). [Var.: (Reg.) luţărnă,
luţérnă, s.f.] – Din germ. Luzerne.
16)
CARTÓF,
cartofi, s.m. (Bot.) 1. Plantă erbacee din
familia solanaceelor, cu flori albe sau violete şi tulpini subterane terminate
cu tuberculi de formă rotundă, ovală sau alungită, comestibili, bogaţi în
amidon (Solanum tuberosum); p. restr. tuberculul acestei plante,
folosit în alimentaţie şi ca furaj; barabulă, picioc, picioică, barabuşcă,
bulughină. ◊ Zahăr de cartofi = glucoză obţinută din amidonul de cartofi
(1). 2. (În sintagma) Cartof dulce = batat. [Var.: (reg.) cartoáfă,
cartófă, cartóflă s.f.] – Din germ. Kartoffel.
17)
VÁCĂ,
vaci, s.f. 1. Animal domestic din
specia bovinelor, femela taurului; p.restr. carnea acestui animal, folosită ca aliment; p.gener.
carne de bovine. ◊ Expr. S-a dus bou şi a venit (sau s-a întors) vacă,
se spune, ironic, despre un om care a plecat să se instruiască sau să se
lămurească intr-o problemă şi care s-a întors mai puţin instruit sau lămurit
decât plecase. Vacă (bună) de muls = persoană sau situaţie de care
cineva abuzează, pentru a trage foloase materiale. ♦ Epitet injurios dat unei femei (grase şi leneşe sau proaste). 2.
Compuse: vacă-de-mare = morsă; vaca-domnului
= insectă lată şi lunguiaţă, cu aripile superioare de culoare roşie cu două puncte
negre (Pyrrhocoris apterus). – Lat. vacca.
18)
GĂÍNĂ,
găini, s.f. Specie de pasăre domestică, crescută pentru carne şi ouă (Gallus domestica);
pasăre care face parte din această specie; p. restr. femela cocoşului. ◊ Expr. A se culca (odată) cu găinile = a
se culca foarte devreme. Cântă găina în casă, se zice când într-o
căsnicie cuvântul hotărâtor îl are femeia. ♦ Compus: găină-sălbatică
(sau -de-munte) = femela cocoşului-de-munte. – Lat. gallina.
19)
PORC,
porci, s.m. 1. Mamifer domestic omnivor,
cu capul de formă conică, cu botul alungit, cu corpul acoperit cu păr aspru,
scurt şi relativ rar, crescut pentru carnea şi grăsimea lui (Sus scrofa
domestica). ◊ Porc sălbatic (sau mistreţ) = mistreţ. ◊ Expr. A
tăcea ca porcul în păpuşoi (sau în cucuruz) = a tăcea prefăcându-se
că este preocupat de ceva foarte important spre a nu răspunde la aluzii sau la
învinuiri directe. A mâna porcii la jir = a dormi sforăind tare. N-am
păzit (sau n-am păscut) porcii împreună = nu suntem egali spre a-ţi
permite gesturi de familiaritate cu mine. A îngrăşa porcul în ajun = a
încerca (zadarnic) să recuperezi în ultimul moment timpul multă vreme pierdut. A
face (pe cineva) albie (sau troacă) de porci = a certa (pe
cineva) cu vorbe aspre, injurioase. ♦ P. restr. Carne de porc (1). ♦
Compuse: porc-spinos (sau -ghimpos) = (la pl.) gen de mamifere
rozătoare, sălbatice, de talie mijlocie, cu spatele şi părţile laterale
acoperite de spini lungi, puternici şi cu pieptul şi abdomenul prevăzute cu
peri tari (Hystrix); (şi la sg.) animal care face parte din acest gen; porc-de-mare
= peşte marin de culoare neagră, cu corpul acoperit de solzi ascuţiţi care
conţin venin (Scorpaena scrofa). 2. Epitet depreciativ pentru un
om obraznic, grosolan, neruşinat, josnic, ticălos, mişel. ◊ Expr. Porc de
câine = om de nimic, netrebnic, ticălos. – Lat. porcus.
20)
SFÉCLĂ, sfecle, s.f. Specie de plante
erbacee cu frunze lucioase şi cu rădăcina cărnoasă de culoare albă sau roşie,
folosită ca aliment, ca plantă furajeră sau în industrie, pentru extragerea
zahărului; nap (Beta). ◊ Sfeclă de zahăr = plantă cu rădăcină
cilindrică sau conică alungită şi frunze mari, oval-alungite; rădăcinile conţin
14-22% zahăr şi sunt utilizate în industria zahărului şi a alcoolului (Beta
vulgaris-saccharifera). Sfeclă furajeră = plantă cu rădăcină voluminoasă
ovală, cilindrică sau sferică, cu un conţinut de 4-5% zahăr, cultivată pentru
hrana animalelor (Beta vulgaris) – Din sl. sveklŭ.
