Termeni agricoli

student Ionitescu Sorin

1)      TRACTÓR, tractoare, s.n. Autovehicul cu mare putere de tracţiune folosit, în agricultură şi în industrie, pentru a remorca diverse unelte, maşini sau vehicule; p. ext. autovehiculul definit mai sus, împreună cu unealta pe care o remorchează. – Din fr. tracteur.

2)      COMBÍN//Ă ~e f. Maşină complexă care îndeplineşte într-un proces tehnologic mai multe operaţii. ◊ ~ agricolă maşină care execută simultan mai multe lucrări agricole (secerat, treierat etc.). ~ minieră agregat care execută simultan tăierea, spargerea şi încărcarea minereurilor şi rocilor. [G.-D. combinei] /<engl. Combine

3)      GRÂU, (1) s.m., (2) grâne (grâie), s.n. 1. S.m. Gen de plante erbacee din familia gramineelor, cu rădăcina adâncă, cu frunzele lanceolate, cu inflorescenţa în formă de spic, din ale căror boabe se face făină (Triticum); plantă care face parte din acest gen. ♦ Sămânţa acestei plante. 2. S.n. (Adesea la pl.) Semănătură, lan, holdă de grâu (1) sau, p. gener., de cereale. ♦ (La pl.) Cereale sub formă de boabe. – Lat. granum.

4)      SECÁRĂ s.f. 1. Plantă anuală din familia gramineelor, cu paiul mai înalt şi cu spicul mai aspru decât al grâului, care se cultivă ca plantă alimentară şi furajeră (Secale cereale). 2. Compus: secară-cornută = conul-secarei. – Lat. secale.

5)      HAMÉI s.m. Plantă erbacee agăţătoare cu flori galbene-verzui, ale cărei inflorescenţe femele aromatice şi amare se întrebuinţează la fabricarea berii (Humulus lupulus). [Var.: hăméi s.m.] – Din sl. chŭmelĭ.

6)      MEI subst. 1. S.m. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu inflorescenţa ramificată şi cu flori albe-gălbui, folosită ca nutreţ pentru vite; părâng, păsat (Panicum miliaceum); p. restr. seminţele acestei plante, folosite în trecut pentru hrana oamenilor, azi mai ales ca hrană pentru vite şi păsări. ◊ Mei mărunt (sau păsăresc) = varietate de mei ale cărei flori sunt dispuse în spiculeţe care formează o inflorescenţă compusă; meişor (Panicum capillare). ♦ Compuse: mei-păsăresc = plantă cu frunze în formă de lance şi cu fructele ca nişte boabe mici, alburii şi foarte lucitoare (Lithospermum officinale); mei-păsăresc (sau -nebun) = mohor; mei-tătăresc = mătură (2 a); mei-pădureţ = meişor; mei-lung sau meiul-canarilor = iarba-cănăraşului. 2. S.n. Meişte. – Lat. milium.

7)      MIÉRE s.f. Substanţă semilichidă, gălbuie, dulce şi aromată, foarte bogată în zaharuri, vitamine şi enzime, culeasă şi produsă de albine din nectarul florilor. ◊ Luna de miere = prima lună din viaţa conjugală. ◊ Loc. adj. De miere = generos, bun. ♦ Nectarul florilor. ◊ Compus: mierea-ursului = a) plantă erbacee cu frunzele catifelate, cu flori albastre-violete sau roşii (Pulmonaria officinalis); b) sâmbovină. – Lat. mel.

8)      ALBÍNĂ, albine, s.f. 1. Insectă din familia apidelor, cu aparatul bucal adaptat pentru supt şi lins, iar cu picioarele posterioare pentru strângerea polenului, cu abdomenul prevăzut cu un ac veninos, şi care trăieşte în familii, producând miere şi ceară; muscă (Apis mellifica). 2. Plantă erbacee cu frunze lanceolate şi cu flori violacee, dispuse în spic, asemănătoare cu o albină (1) (Ophrys cornuta). – Lat. alvina „stup“.

9)      MÓRCOV, morcovi, s.m. 1. Plantă leguminoasă din familia umbeliferelor, cu rădăcina groasă în formă de con, de culoare galbenă-roşiatică şi cu gust dulce, folosită în alimentaţie (Daucus carota sativa). ◊ Morcov sălbatic (sau de câmp) sau morcovul câmpului = ruşinea-fetei (Daucus carota). 2. (Arg. şi fam.) Fiecare dintre bornele fixate pe marginile unei şosele. – Din bg. morkov.

10)  CASTRAVÉTE, castraveţi, s.m 1. Plantă legumicolă cu tulpina agăţătoare, acoperită cu peri aspri, cu frunze mari şi cu flori galbene (Cucumis sativus); p. restr. fructul acestei plante, de formă alungită, de culoare verde, care se consumă crud, murat sau gătit. ◊ Expr. A vinde castraveţi la grădinar = a da explicaţii într-o problemă cuiva mai bine informat decât cel ce vrea să-l lămurească. 2. (Zool., în compusul) Castravete-de-mare = holoturie. – Refăcut din castraveţi (pl. lui castraveţ < bg. krastaveţ, krastaviţa).

11)  GRÁPĂ¹, grape, s.f. Unealtă agricolă formată dintr-un grătar cu dinţi, cu discuri, cu roţi dinţate etc. sau dintr-o legătură de mărăcini, care serveşte la mărunţirea, afânarea şi netezirea pământului arat, la acoperirea seminţelor etc.; boroană. ◊ Expr. A se ţine grapă de cineva = a însoţi pretutindeni pe cineva. – Cf. alb. g r e p,  g ë r e p ë „undiţă, cârlig de undiţă“.

12)  TĂVĂLÚG, tăvălugi, s.m. 1. Unealtă agricolă compusă din unul sau din mai mulţi cilindri, folosită la fărâmarea bulgărilor de pământ şi la netezirea şi tasarea solului înainte şi după însămânţare; cilindru greu, folosit la anumite maşini pentru fărâmare, îndesare, nivelare etc. ◊ Expr. A se da sau a se duce (ori a da pe cineva) de-a tăvălugul (sau, adverbial, tăvălug) = a se duce (sau a face pe cineva să se ducă) de-a rostogolul. 2. Instrument rudimentar de treierat. [Pl. şi: (n.) tăvăluguri. – Var. tăvălúc s.m.] – Tăvăli + suf. -ug.

13)  PLUG, pluguri, s.n. 1. Unealtă agricolă cu tracţiune animală sau mecanică, folosită la arat, la dezmiriştit etc. ◊ Expr. De la coarnele plugului = de la ţară. ♦ Arat, plugărit. ♦ Îndeletnicirea, ocupaţia plugarului; plugărie¹. ◊ Expr. Acesta (sau acela) mi-i plugul = aceasta (sau aceea) îmi este meseria, ocupaţia. ♦ Fig. Ogor, pământ; ţară. 2. (În sintagmele) Plug de cărbune = maşină de lucru prevăzută cu lame sau cuţite pentru dislocarea materialului, folosită la executarea mecanizată a operaţiilor de abataj şi de încărcare a cărbunilor. Plug nivelator = maşină folosită la nivelarea terenurilor şi la împrăştierea unui material pe o şosea sau pe un teren. Plug pentru şanţuri = maşină de lucru cu cuţite speciale care serveşte la săparea şanţurilor. Plug de zăpadă = vehicul echipat cu un dispozitiv pentru curăţirea zăpezii de pe o cale de comunicaţie. 3. Piesă metalică montată transversal pe o bandă de transport, pentru a face ca materialul transportat să cadă alături de bandă. 4. Figură de schi care constă în apropierea din mers a vârfurilor schiurilor în formă de unghi, pentru a frâna sau pentru a reduce viteza. 5. (Reg.) Pluguşor (2). – Din sl. plugŭ.

14)  SÉCERĂ, seceri, s.f. 1. Unealtă agricolă manuală folosită la recoltarea cerealelor prin tăierea tulpinilor acestora, formată dintr-o lamă îngustă şi curbată de oţel, cu tăişul în interior (prevăzut cu dinţi), fixată într-un mâner de lemn. 2. Secerat, seceriş (1). [Var.: (pop) sécere s.f.] – Lat. sicilis.

15)  LUCÉRNĂ, s.f. Plantă perenă din familia leguminoaselor, cu frunze compuse din câte trei foliole şi cu flori albastre-violacee, cultivată ca plantă furajeră (Medicago sativa). [Var.: (Reg.) luţărnă, luţérnă, s.f.] – Din germ. Luzerne.

16)  CARTÓF, cartofi, s.m. (Bot.) 1. Plantă erbacee din familia solanaceelor, cu flori albe sau violete şi tulpini subterane terminate cu tuberculi de formă rotundă, ovală sau alungită, comestibili, bogaţi în amidon (Solanum tuberosum); p. restr. tuberculul acestei plante, folosit în alimentaţie şi ca furaj; barabulă, picioc, picioică, barabuşcă, bulughină. ◊ Zahăr de cartofi = glucoză obţinută din amidonul de cartofi (1). 2. (În sintagma) Cartof dulce = batat. [Var.: (reg.) cartoáfă, cartófă, cartóflă s.f.] – Din germ. Kartoffel.

17)  VÁCĂ, vaci, s.f. 1. Animal domestic din specia bovinelor, femela taurului; p.restr. carnea acestui animal, folosită ca aliment; p.gener. carne de bovine. ◊ Expr. S-a dus bou şi a venit (sau s-a întors) vacă, se spune, ironic, despre un om care a plecat să se instruiască sau să se lămurească intr-o problemă şi care s-a întors mai puţin instruit sau lămurit decât plecase. Vacă (bună) de muls = persoană sau situaţie de care cineva abuzează, pentru a trage foloase materiale. ♦ Epitet injurios dat unei femei (grase şi leneşe sau proaste). 2. Compuse: vacă-de-mare = morsă; vaca-domnului = insectă lată şi lunguiaţă, cu aripile superioare de culoare roşie cu două puncte negre (Pyrrhocoris apterus). – Lat. vacca.

18)  GĂÍNĂ, găini, s.f. Specie de pasăre domestică, crescută pentru carne şi ouă (Gallus domestica); pasăre care face parte din această specie; p. restr. femela cocoşului. ◊ Expr. A se culca (odată) cu găinile = a se culca foarte devreme. Cântă găina în casă, se zice când într-o căsnicie cuvântul hotărâtor îl are femeia. ♦ Compus: găină-sălbatică (sau -de-munte) = femela cocoşului-de-munte. – Lat. gallina.

19)  PORC, porci, s.m. 1. Mamifer domestic omnivor, cu capul de formă conică, cu botul alungit, cu corpul acoperit cu păr aspru, scurt şi relativ rar, crescut pentru carnea şi grăsimea lui (Sus scrofa domestica). ◊ Porc sălbatic (sau mistreţ) = mistreţ. ◊ Expr. A tăcea ca porcul în păpuşoi (sau în cucuruz) = a tăcea prefăcându-se că este preocupat de ceva foarte important spre a nu răspunde la aluzii sau la învinuiri directe. A mâna porcii la jir = a dormi sforăind tare. N-am păzit (sau n-am păscut) porcii împreună = nu suntem egali spre a-ţi permite gesturi de familiaritate cu mine. A îngrăşa porcul în ajun = a încerca (zadarnic) să recuperezi în ultimul moment timpul multă vreme pierdut. A face (pe cineva) albie (sau troacă) de porci = a certa (pe cineva) cu vorbe aspre, injurioase. ♦ P. restr. Carne de porc (1). ♦ Compuse: porc-spinos (sau -ghimpos) = (la pl.) gen de mamifere rozătoare, sălbatice, de talie mijlocie, cu spatele şi părţile laterale acoperite de spini lungi, puternici şi cu pieptul şi abdomenul prevăzute cu peri tari (Hystrix); (şi la sg.) animal care face parte din acest gen; porc-de-mare = peşte marin de culoare neagră, cu corpul acoperit de solzi ascuţiţi care conţin venin (Scorpaena scrofa). 2. Epitet depreciativ pentru un om obraznic, grosolan, neruşinat, josnic, ticălos, mişel. ◊ Expr. Porc de câine = om de nimic, netrebnic, ticălos. – Lat. porcus.

20)  SFÉCLĂ, sfecle, s.f. Specie de plante erbacee cu frunze lucioase şi cu rădăcina cărnoasă de culoare albă sau roşie, folosită ca aliment, ca plantă furajeră sau în industrie, pentru extragerea zahărului; nap (Beta). ◊ Sfeclă de zahăr = plantă cu rădăcină cilindrică sau conică alungită şi frunze mari, oval-alungite; rădăcinile conţin 14-22% zahăr şi sunt utilizate în industria zahărului şi a alcoolului (Beta vulgaris-saccharifera). Sfeclă furajeră = plantă cu rădăcină voluminoasă ovală, cilindrică sau sferică, cu un conţinut de 4-5% zahăr, cultivată pentru hrana animalelor (Beta vulgaris) – Din sl. sveklŭ.