sâmbătă, 30 august 2014

A sti despre tine

Stiati ca...
Al nostru creier finctioneaza cu aceeasi cantitate de energie ca un bec de 10 wati?
Va amintiti cu siguranta imaginea asociata unei idei, aceea cu beculetul aprins deasupra capului? Ei bine iata ca expresia "ti s-a aprins beculetul" nu este departe de adevar!
Daca in timpul zilei creierul foloseste asemenea “cantitati” de energie, totusi in timpul somnului creierul utilizeaza mai multa energie decat in starea de veghe. Aceasta constatare ar trebui sa ne duca cu gandul la ceea ce sustin unele cercetari si anume ca... somnul slabeste
Stiati ca...
Sucul gastric este suficient de acid pentru a "topi" o lama de ras?
Sucul secretat de stomac in mod normal, cu rol in digestia alimentelor, este atat de puternic incat ar putea dizolva si o lama de ras. Sucul gastric joaca un rol important in "decontaminarea" alimentelor, distrugand cea mai mare parte din microorganismele ingerate odata cu alimentele.
Stiati ca...
Omul este singura fiinta care poate plange de emotie?
Omul este considerat singrura fiinta care poate plange atunci cand simte emotii puternice. Omul poate plange atat de tristete, cat si de bucurie. Specialistii nu cunosc inca toate efectele plansului, insa este clar ca ne ajuta in mentinerea echilibrului psiho-emotional.
Stiati ca...
Cu cat visam mai mult, cu atat coeficientul IQ este mai mare?
Cercetatorii sustina ca exista o stransa legatura intre vise si coeficientul IQ. Asadar, o persoana are IQ mai ridicat cu cat viseaza mai mult. Nu au demonstrat insa si o legatura intre IQ si capacitatea persoanei respective de a-si aminti visele.
De asemenea specialistii mai spun ca visele, cu cat sunt mai complexe si colorate, cu atat reflecta un coeficient IQ mai mare.
 Stiati ca...
Cel mai mare risc de stop cardiac este atribuit zilei de Luni
Un studiu de 10 ani din Scotia a constatat ca cele mai multe cazuri de deces prin stop cardiac sunt inregistrate in zilele de luni.
Specialistii explica aceste inregistrari prin diferenta mare intre starea de bine si distractiile din weekend, comparativ cu stresul mare din prima zi de munca a saptamanii.
Nici noua nu ne place ziua de LUNI
Stiati ca...
Dimineata suntem cu 1 cm mai inalti decat seara?
Explicatia nu se refera la posibilitatea de a creste peste noapte in inaltime, ci la faptul ca articulatiile noastre se “taseaza” pe parcursul zilei incepand de la glezne si culminand cu articulatiile intervertebrale.
In timpul somnului articulatiile se relaxeaza si isi redobandesc volumul.
 Stiati ca...
Trei sute de milioane de celule mor in corpul uman in fiecare minut?
Pare un numar impresionant, insa raportat la numarul total al celulelor din corpul omului, trei sute de milioane de celule reprezinta de fapt o populatie infima. Specialistii au estimat ca organismul unui om adult ar avea aproximativ 50 trilioane de celule.
Stiati ca...
Impulsurile nervoase se transmit cu o viteza de 270 km/ora?
Te-ai minunat vreodata gandind cat de repede reactioneaza corpul tau la diferiti stimuli din mediul inconjurator?
Cat de repede se inchid pleoapele pentru a proteja ochii sau cat de repede ne redresam echilibrul cand ne impiedicam, realizand abia apoi ce s-a intamplat? Sau cat de repede se retrage mana de pe un corp fierbinte, inainte ca noi sa constientizam temperatura acestuia?
Toate aceste reflexe rapide, dar si conexiunea intre ganduri si “viteza” acestora este posibila prin trasmiterea atat de rapida a impulsurilor interneuronale.
 Stiati ca...
Creierul nu poate simti durere?
Pare paradoxal: in creier este interpretata durerea atunci cand ne lovim, ne taiem sau un organ sufera. Cu toate acestea, creierul “nu doare”, tot ceea ce putem simti este o durere de cap din pricina faptului ca sistemul nervos este inconjurat de tesuturi si vase care au receptori pentru durere si care conduc la acea neplacuta durere de cap.
Stiati ca...
Un fir de par poate sustine o greutate de pana la 3 kg?
Firele de par sunt foarte rezistente, un singur fir de par putand sustine o greutate de pana la 3 kilograme. Aceasta descoperire face ca povestea lui Rapunzel sa fie credibila
Ficatul prezinta peste 500 de functii diferite?
Ficatul este un organ cu peste 500 de functii in organism, dintre care unele cu rol vital. Ficatul controleaza coagularea, are rol in producerea bilei, joaca un rol important in metabolism, produce colesterol, asigura depozitele energetice ale organismului, descompune globule rosii si joaca rol de depozit de sange, sintetizeaza proteinele plasmatice etc.
Specialistii ne indeamna sa ne gandim mai mult la ficatul nostru inainte de a face excese alimentare, de a consuma alcool, de a fuma si inainte de a pierde notpile.
 Stiati ca...
...este nevoie de 17 muschi pentru a zambi si de 43 pentru a ne incrunta?
Este obositor sa ne incruntam, mai mult decat atat, atunci cand ne incruntam starea psihica devine tensionata. Incruntarea poate provoca pana si durerea de cap! Insa atunci cand zambim se declanseaza o avalansa de mecanisme care ne ajuta sa ne simtim mai bie si sa fim mai sanatosi.
Studiile de specialitate sustinute in domenii ca psihosomatica, psihologie si psihologie medicala, dovedesc efecte pozitive ale zambetului, chiar si cand zambim fortat!
Stiati ca...
Daca mancam prea mult la o masa, auzim mai slab?
Dupa o masa copioasa, o parte din sangele circulant este directionat catre sistemul digestiv pentru a prelua nutrientii alimentari.Astfel ca fluxul sanguin scade in multe organe, inclusiv in creier. Dupa o masa copioasa simturile ne scad, auzim mai slab si avem o marcata stare de somnolenta.
 Stiati ca...
Cel mai puternic muschi din organism este... LIMBA?
Limba este cel mai puternic muschi din organism proportional cu marimea sa. Si daca stam sa ne gandim, este poate cel mai antrenat muschi: atunci cand mancam, vorbim, inghitim, ne folosim limba.
Stiati ca... este imposibil sa ne gadilam singuri?
Creierul nostru face diferenta intre atingerile noastre si ale altora. Atunci cand incercam noi sa ne “gadilam”, deja stim ce zona a pielii vom atinge, prin urmare in acele fractiuni de secunda creierul reactioneaza si reuseste sa se adapteze.
Atunci cand altii ne “gadila”, atingerile lor sunt imprevizibile, neasteptate, ca o surpriza pentru creierul nostru, iar reactia “de aparare” consta in senzatia de gadilare pe care o simtim.



Elixir pe internet...

Reabilitare Dragasani




vineri, 29 august 2014

Simbolistica

Sursa internet


CELE MAI CUNOSCUTE SIMBOLURI ALE LUMII
 
„Simbol = semn, obiect, imagine etc. care reprezintă indirect (în mod convențional sau în virtutea unei corespondențe analoge) un obiect, o ființă, o noțiune, o idee, o însușire, un sentiment”. Aceasta este definiția de dicționar. Pt. cei care le utilizează însă, simbolurile sunt chei cu care pot fi deschise porțile anumitor dimensiuni spirituale și energii. Ele reprezintă interfața lumii fizice cu cea astrală. Vă invităm să cunoașteți câteva dintre multiple simboluri ale umanității și semnificația lor.
 
OBELISCUL
 
https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEix_1g7d1QPX67cqY_o2iddHOf_MZTijXRHDlA4UgALe-dyVuZjB_7-8h8jxC4HV5Ut6KquGp5WcCxPgDRa5aDnCpTRySESBHWFqhTcBHMIDSesictzdLIUxN6PNZesHX8jWEvfbNSNniM9/s1600/obelisc.jpg
 
Obeliscul e un pilon înalt, cu 4 laturi ce se îngustează la vârf sub forma unei piramide. Dedicat de egipteni celui mai important zeu al lor, Zeul Soare Ra, acest monument păgân, care reprezintă energia masculină, poate fi întâlnit azi în f. multe orașe importante din lumea creștină, musulmană, budistă etc.: Roma, Londra, Paris, Istanbul, Washington, Montreal, Dublin, Delhi, Buenos Aires, Jakarta, Rio de Janeiro, Phenian... Atunci când cele mai mari orașe din lume și-au declarat independența, acestea au decis să ridice obeliscuri, ca simbol al puterii lor depline.
 
SVASTICA
 
https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjPn39KNg3ZrORFzbyeB_Wl-EoUHv7WASYzo2j5z80KLuCGvfCPBzUvHp_2WAdtvYGr-Am3pE-xUPohRjle-3_l_OKwmhbRs3eEExSbHCemgUIjHFNwzLqsJgJNdbwFwf1d0sn742Uy2dWU/s1600/svastica.jpg
 
Cu decenii înainte ca Hitler s-o adopte ca emblemă politică, svastica era deja răspândită în Europa de Vest, ca semn de noroc. și bogăție. Hitler a ales-o cu același gând, ca semn distinctiv al Partidului Nazist. De fapt, svastica e un simbol antic, găsit pe obiecte vechi de 4.000-10.000 ani î.e.n. Populațiile din Valea Indusului (Pakistanul de azi) și religii ca hinduism, budism și jainism încă folosesc acest simbol, care semnifică fie protecția divină, fie razele soarelui benefic. În budism, se spune că, înainte de a fi înmormântat, lui Buddha i-a fost desenată o svastică pe piept, cunoscută sub numele de Sigiliul inimii. Cea mai veche atestare a svasticii pe teritoriul României e în cultura Cucuteni, acum 7.000 ani!
 
CRUCEA
 
https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEi60ZOIOvexGRsT4lLYXpkA5by9UMoaivbsuXFnmSjEcowyI3jsK5hGRhhyphenhyphenvM6RZzpAfN_m1-iNm0l-v85TiPsEMZ1YKSu_A_DDAZLZca0nYqc5et_Be9Me2V14vTdcZZvmVNRFT2hy_1Hj/s1600/crucea.jpg
 
Înainte ca religia creștină să o adopte ca emblemă, crucea a fost un simbol păgân al Zeului Soare Ra, divinitatea lor supremă, și semnifica uniunea perfectă dintre energia masculină și cea feminină. Inițial, crucile aveau axele egale, iar Papa încă mai poartă această cruce de formă originală, fapt explicabil, dacă ne gândim că creștinii îl consideră pe Iisus fiul lui Dumnezeu, divinitatea lor supremă, echivalentul lui Ra. Constantin cel Mare, primul împărat roman convertit la creștinism, obișnuia să practice venerarea Soarelui, așa că e posibil ca adoptarea creștinismului ca religie principală și apoi a crucii, ca simbol principal, să nu fie o coincidență.
 
STEAUA LUI DAVID
 
https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhNMSCCG010ZK06FuexWA3x58L1tTB2RwcR-TYh_tc1EQCV_7lmSXElFxRJrzGVI2C-5d1sRbJAHGex3o3EezE1DhUxdOQgXUV2UDRUJw_lpgOfbnjJ1NvgDcCsucbP6e1Rrpgdou4QqiKd/s1600/steaua+lui+david.jpg
 
Deși hexagrama e azi simbolul primar al statului Israel, reprezentând Scutul lui David, originea ei e mult mai veche. Prima consemnare istorică a utilizării acestui simbol de către evrei datează din anul 1018 e.n. Templele indiene, datând cu mii de ani înaintea erei noastre, aveau reprezentate hexagrame (unele alături de svastici) care le împodobeau la exterior. Hindușii utilizează hexagrama în mandala (simbol ritualic, reprezentând Universul), pt. a ilustra chakra inimii. În „Cartea tibetană a morților” există imagini cu svastici desenate în interiorul unei hexagrame, care simbolizează forța creatoare a Universului. Așadar, când Hitler a folosit hexagrama pt. a-i reprezenta pe evrei ca malefici, a greșit. Hexagrama e un simbol folosit în multe religii din întreaga lume, semnificând întotdeauna un principiu pozitiv.
 
LUNA CRESCĂTOARE MUSULMANĂ
 
https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhIiNR8fxd5pfag_DoNy0yQXCJ94KSAANhOERZRp-pjjuwtCWFgKtZCpT7F6yek7vSaF4vYoZqABR9KbeZanxffG0rG_TFzU41bQpExOIg2GqVuYmApZU_eE0xplzA9GuDjSwsqiPPs8jX-/s1600/crescent+moon.jpg
 
Deși utilizarea simbolurilor sfinte e interzisă prin lege la musulmani, luna crescătoare împodobește steagurile câtorva națiuni de această religie, și a fost adoptată pt. a simboliza, neoficial, credința islamică. Luna crescătoare e unul dintre cele mai vechi simboluri ale umanității, reprezentând aspectul feminin al vieții, venerat sub forma zeița grec.- Artemis, al cărei cap era întotdeauna înconjurat de o lună crescătoare. În timpul Imperiului Roman, același simbol a însoțit-o pe Diana, zeița vânătorii și a Lunii, despre care se spune că proteja fecioarele.
 
OCHIUL LUI HORUS
 
https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgcb5RBmvQVVktEtlrFDN-_wVRaLHPvYStV2bJDgY-FQe5raTEmUo55X91li49IPEFe8HFqlE3bK5IzdnwP7AixwwqzUJiRKN8sJ6dI4WUtr1To_oWD6hsEKtUMYc2y_BpMeNfQZQymmETR/s1600/ochi+horus.jpg
https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEinrl-d_AzVkyAIgEoZIkj2wc7_GjeBaj88urMgBh9K3hhmhH3P0YNMfMGdREvDDSGNfAClRLNuN2py4O_l9MP7ADhaZ6ZW6Nh2mXmmnwfN03CyDLbbh2ttJHygMhNXsb09YJxmK_Mdk41j/s1600/Manastirea+Neamt+-+Ochiul+atotvazator.JPG
Ochiul lui Horus, sau ochiul atotvăzător,
aflat deasupra porții de la intrarea în curtea Mânăstirii Neamț,
atestată documentar din 1407

Ochiul lui Horus e simbol antic egiptean, de protecție și putere regală. Acest simbol sacru se regăsește pe aproape toate operele lor de artă. Era considerat o sursă de fluid magic, ochiul - lumină purificator. Americanii spun că faimosul ochi pe bancnota de 1$ - SUA reprezintă ochiul lui Dumnezeu, veghind asupra teritoriului țării. Masoniispun că utilizează acest simbol pt. a-și reaminti că gândurile și faptele lor sunt tot timpul vegheate de marele arhitect al Universului. Egiptenii l-au înfățișat pe Horus, zeul protector al țării lor, cu un singur ochi, înconjurat de raze de soare, în timp ce în budism, „ochiul lui Dumnezeu” înseamnă porțiunea deschisă din vârful piramidei, poarta Soarelui, care e conștiința divinității.
 
PEȘTELE
 
https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEislXwzsYDNAfa3aD96fIgB0xDNlG1wZly5iZo2vgZ94r1An579chFUIq5Et2NdCSFUwpQUOmIKM8PHJAv9MPq43IeKdqsuifB9T41MInkH4taFxjHfUOLDahZ9FhU79jyN3ouN598fq6ll/s1600/peste.jpg
 
Peștele e, desigur, un simbol al elementului- apă. În mitologia indiană, el e călărit de Varuna și asociat cu nașterea sau restaurarea ciclică. Peștele e unul dintre avatarurile lui Vishnu, care-l salvează de la potop pe Manu, legiuitorul ciclului actual; tot peștele îi înmânează apoi Vedele, dezvăluindu-i știința sacră. În China, peștele e simbol- noroc, și al fecundității, datorită uluitoarei sale capacități de a se reproduce. În islamism, peștele e asociat tot cu ideea de fertilitate, fiind legat și de cea de prosperitate. În iconografia popoarelor indo-europene, peștele e simbolul înțelepciunii. Peștele trăiește în adâncurile insondabile ale creației, fiind un purtător de mistere. Dar poate cel mai elevat simbol ezoteric al peștelui, reprezentat prin 2 arcuri ce se intersectează, e acela de Salvator sau Mântuitor, pe care e fundamentată religia creștină. Simbolul a fost inițial folosit de creștini ca un semn secret de identificare, pt. a evita persecuțiile.
 
HAMSA ARABĂ
 
https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEivUi8K8fDwLsVx-EIp7XxDJ0dHV5gxMBemwvN6_imMxsdT60y_xqPuXy0W6EVg9CpdwdhA7fkxRKce0QkmigAumLdgUf_LuOU4-_84Tra1202J6Ya1hkwongRY3LDo5jg9sPPFBv5q3xhs/s1600/hamsa+fatima.jpg
 
Hamsa e un simbol utilizat în producerea de amulete, obiecte de decor sau bijuterii. Musulmanii o numesc „mâna Fatimei”, iar creștinii, „mâna Fecioarei Maria”. Reprezintă o palmă deschisă, în mijlocul căreia se găsește un ochi (evreii înlocuiesc uneori ochiul cu Steaua lui David). „Hamsa” în lb.arabă înseamnă „cinci”, după nr.degetelor de la mână. Sub formă de amuletă, e folosită ca protecție împotriva deochiului. Simbolul mâinii deschise a fost folosit în mai multe culturi vechi. În budism înseamnă a transmite învățături, în timp ce în hinduism, palma deschisă cu degetele în jos semnifică „a dărui”.
 
ȘARPELE
 
https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhbWC1FRDPSsdroCEOGaWic0A-znTBIEM_zvNFwu8BYbmX3wzulEpYTxJdSF5SYSOFu4DNdANTIf-CzI8BXg_vuhwZVEWtAXxFJHul6aZKU_sCmOcQzzOc7-9DSEXB5gbAq1DsqCKl9C-Cr/s1600/sarpele.jpg
 
În grădina Raiului, Lucifer a luat legendara formă de șarpe, strecurându-se pe lângă pomul cunoașterii și îndemnând-o pe Eva să muște din fructul oprit de Dumnezeu. Aceasta, la rândul ei, l-a convins pe Adam să facă același lucru și, ca urmare, au fost alungați din Paradis. Însă înainte ca Vechiul Testament și cartea Tora să demonizeze șarpele pt. totdeauna, acesta era un simbol sacru în religiile gnostice, semnificând înțelepciune. Gnosticismul a împrumutat de la hinduism conceptul de energie kundalini. În hinduism există credința că cei 2 nervi de la baza coloanei vertebrale pot oferi experiența iluminării. Cea mai recentă reprezentare a 2 șerpi încolăciți e cea a ADN-ului uman, oglindind simbolul sumerian similar. Un al simbol modern al șerpilor încolăciți în jurul unui baston înaripat e caduceul. În antichitate, era un simbol al comerțului, asociat zeului Hermes, mesagerul zeilor. Caduceul e folosit în America de Nord ca simbol al medicinii, în timp ce simbolul european, tradițional, e „toiagul lui Esculap”, cu un singur șarpe și fără aripi.
 
PENTAGRAMA
 
https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjAatbqQRFebkMZQTR-d27Qxn3Ryyube_fosI_G4ilAFu57YTaHhc5QJbLQqGr_vuPMWKigoKm9CykVi6v0n0h5gvqh534RP48-N2QkHdxXdEootUsewlOGNm0xhYeMv2o3WWKJfer8l5kF/s1600/pentagrama.jpg
 
Pentagrama e o stea cu 5 colțuri, realizată din 5 linii drepte. Deși lumea modernă o asociază cu venerarea diavolului, pentagrama se întâlnește pretutindeni în istoria umanității și nu a fost niciodată asociată cu forțele răului. Cea mai veche atestare a acestui simbol e cea din jurul an. 3.500 î.e.n., din orașul Ur, în vechea Mesopotamie. Reprezenta puterea imperială și cu acest sens s-a răspândit ulterior în restul lumii. În Sumer, cele 5 puncte ale pentagramei erau legate de cele 5 planete cunoscute, iar grecii din vremea lui Pitagora afirmau că e o perfecțiune matematică și cheia către o cunoaștere superioară. Pentagrama e un simbol precreștin, asociat venerării naturii. E reprezentativă pt. componenta feminină a lucrurilor, un concept numit în religii „femininul sacru”. Pentagrama inversată, cu un cap de țap în interior (Baphomet), căruia i se închinau cavalerii templieri, e un simbol folosit în timpurile moderne de către sataniști.

 

duminică, 24 august 2014

Vinete

Mâncați vinete!
Ioana Nedelcu, A.M.PRESS, 6 august 2014 (internet)

Cele mai multe dintre gospodinele din România gătesc frecvent în această perioadă vinete, dar puţine sunt acelea care ştiu ce efecte benefice aduce această legumă organismului.

Vinetele sunt o sursă importantă de vitamine și minerale pentru organismul uman. Conțin 93% apă, fibre, mangan, molibden, potasiu, acid folic, vitamina K, cupru, vitamina B6, triptofan, vitamina C, magneziu, vitamina B3. În afară de faptul că au în compoziție vitamine și minerale esențiale organismului uman, vinetele mai conțin și fitonutrienți importanți cu efect antioxidant. Printre aceștia se numără compușii fenolici, precum acidul clorogenic și cafeic sau flavonoizii, precum nasuninul.
Vinetele ajută la menținerea sănătății cardiovasculare. În cadrul unui studiu de specialitate, când cobaii au consumat suc de vinete, au apărut efecte imediate — nivelul colesterolului, inclusiv al celui din pereții arteriali, a scăzut semnificativ, iar vasele de sânge s-au relaxat, permițând fluxului sanguin să circule mai bine. Aceste efecte pozitive se datorează fitonutrienților furnizați de vinete.
Cercetătorii americani de la Serviciul de Cercetare în Agricultură au descoperit că acidul clorogenic este cel mai puternic antioxidant din vinete, având o capacitate superioară de a combate acțiunea oxidativă a radicalilor liberi asupra celulelor, dar și de a reduce nivelul colesterolului rău LDL în sânge. Tot acidul clorogenic este și antimutagen (împiedică celulele sănătoase să sufere mutații și să devină cancerigene) și antiviral, scrie doctorulzilei.ro.
Magneziul și vitamina B ajută la combaterea stresului și conferă o stare psihică mai bună. O cură cu vinete ne scapă de insomnii și de stările de nervozitate. Consumul de vinete contribuie la energizarea organismului. Totodată, vitaminele A și C sunt cele care ajută la întărirea sistemului imunitar și, implicit, luptă și el împotriva radicalilor liberi. Prin conținutul mare de apă și fibre, vinetele conferă sațietate și reduc setea, proprietăți pentru care sunt recomandate a fi consumate mai ales în zilele toride.

Având un conținut mic de calorii sunt recomandate și în pierderea kilogramelor în plus și la reglarea tranzitului gastrointestinal. Sucul obținut din vânătă este eficient în curățarea ficatului și a pancreasului. Sunt un bun diuretic și un bun antiinflamator, fiind indicat celor care au probleme digestive și pentru prevenirea inflamațiilor și a bolilor cronice. Cercetătorii au descoperit că vinetele conțin cantități importante de fitochimicale numite antocianine, un tip de antioxidanți care protejează organismul împotriva cancerului, îmbătrânirii premature, inflamațiilor și bolilor neurologice.

miercuri, 13 august 2014

Exobiotanica




Un artist japonez şi un compozitor britanic au realizat un proiect extraordinar, prin care au lansat în spaţiu un bonsai şi mai multe specii de flori.

Cele 30 de flori, printre care orhidee şi crini, au ajuns în spaţiu în nişte cadre metalice. Realizatorii proiectului au fotografiat apoi plantele plutind în stratosferă.

"Un buchet de flori, plutind spre Soare în bătaia vântului. Eliberate de orice, plantele se pierd în spaţiu", scrie pe site-ul de prezentare al artistului Azuma Makoto.

Proiectul impresionant se numeşte "Exobiotanica - Botanical Space Flight". Imaginile nu mai au nevoie de niciun comentariu.

O lume nebuna: planeta clocoteste de ura, intrigi, conflicte armate afaceri nenorocite saracie, fenomene extreme, poluare tot felul de inginerii distrugatoare, milioane de autovehicule care alaturi de alte gaselnite consumatoriste distrug stratul de ozon si... toti admira tampenii de copii imbuibati... Ce facem cu plantele care ne tin in viata, cu aerul, cu apa, cu hrana, cu perpetuarea speciei numita inca OM...

marți, 12 august 2014

Pazvante Chioru & „Papură Vodă”

Trăim vremuri în care domneşte fărădelegea. Nimic nu mai funcţionează, nimic nu-ţi mai dă siguranţa zilei de mâine. Instituţiile publice sunt împărţite în două (instituţiile naţiunii şi instituţiile puterii), armata a fost desfiinţată, sistemul de sănătate şi învăţământul la fel, economia a fost paralizată şi vândută pe bucăţi, resursele vândute şi ele, sau arvunite. În plus, România e „fezandată” pentru a deveni groapă de gunoi pentru deşeurile toxice ale Europei iar legile, care mai există, sunt instrumentate de magistraţi-infractori si politicieni imbecili. Suntem, într-un cuvânt, „Ţara lui Papură Vodă”. Chiar dacă nu mai ştim de unde vine expresia, o folosim corect, căci ea sintetizează perfect realitatea pe care tocmai am expus-o...  
 Există, în istoria noastră, două denumiri de o mare plasticitate, a căror origine s-a estompat, dar care au intrat în folclorul istoric prin rezonanţa comică a formulării: „Pazvante Chioru” şi „Papură Vodă”. Ambele sunt, atât prin conţinut, cât şi prin expresie, de provenienţă oltenească. Prin sintagmele în care sunt incorporate („vremea lui Pazvante Chioru” şi „ţara lui Papură Vodă”), ele exprimă, de fapt, două perioade istorice distincte, aflate aproximativ una în continuarea celeilalte. Despre prima („vremea lui Pazvante Chioru”) am mai scris şi am încadrat-o cronologic în a doua jumătate a epocii fanariote, mai exact la interferenţa secolelor XVIII şi XIX (1790-1809). A fost denumită aşa după porecla lui Pazvanoglu, paşa de la Vidin , care făcea incursiuni devastatoare în zona Olteniei, locuitorii fiind nevoiţi să îndure, pe lângă jugul fanariot, şi jaful pazvangiilor. Această perioadă a fost precedată însă de o alta (1735-1880), la fel de tulbure, în care ţinutul Olteniei (Valahia Mică), lipsit de conducere politică şi legi, s-a numit „ţara lui Papură Vodă”. Toate teritoriile româneşti deveniseră practic, în această perioadă, teatru de război între habsburgi, otomani şi ruşi.


Totul a început cu Pacea de la Passarowitz din 21 iulie 1718, încheiată între Imperiul Otoman, pe de o parte, și Imperiul Habsburgic și Republica Venețiană pe de altă parte. Tratatul a fost semnat la Požarevac , Serbia (cunoscut sub denumirea germană Passarowitz). S-a întâmplat atunci un fapt fără precedent: Oltenia, care nu făcea parte din Imperiul Otoman, a fost cedată Imperiului Habsburgic fără ca domnitorul român de la vremea aceea să aibă vreo reacţie. Pe de altă parte, boierii craioveni, care erau foarte puternici, au acceptat tacit situaţia, pentru că le convenea, având în vedere comerţul şi afacerile importante pe care le aveau cu austriecii, dar şi conflictul de privilegii care apăruse în 1716 între ei şi Nicolae Mavrocordat, primul domn fanariot din Ţara Românească.

A fost cea mai ruşinoasă pagină din istoria Olteniei, dar care avea să se întoarcă pedepsitor, ca o răzbunare, atât împotriva boierilor, cât şi împotriva austriecilor. Astfel, din cauza tentativei acestora din urmă de a instaura în Valahia Mică (Kleine Walachei) o administrație proprie, susținută militar, și transformarea ei într-o provincie imperială (alipire administrativ-teritorială pe care nici turcii nu o putuseră realiza, timp de secole), s-a declanşat o puternică mișcare de rezistenţă, care a cuprins toate segmentele societății, de la țărani și micii meseriași, până la comercianți, mica și marea boierime. Mai ales că austriecii au încercat și convertirea la catolicism a populației, construind chiar o catedrală papistaşă la Craiova . Edificiul a fost însă distrus de craioveni imediat după ce construcția a fost terminată.

Amploarea haiduciei din Oltenia a atins cote nemaintâlnite în Europa, devenind un fel de serviciu militar obligatoriu. Tradiția populară spune că tinerii olteni care nu luau calea haiduciei, cu greu își găseau o fată, nefiind considerați bărbați dacă nu ucideau măcar un soldat imperial.

Un foarte vrednic haiduc al Olteniei din perioada aceea a fost Pavel Lotru din Bălceşti, căutat de mai bine de trei ani de imperiali şi de potere, fără a fi prins. De la el au primit austriecii cea mai grea lovitură, în toată perioada cât au stat în Oltenia.
Se întâmpla în 1726. Pavel Lotru, care haiducea pe ambii versanţi ai Carpaţilor (Oltenia şi zona Sibiului),  avea mai multe ibovnice nemţoaice şi unguroaice, majoritatea neveste ale bogătaşilor  din Sibiu . Una dintre acestea i-a dat de veste lui Pavel că în Oltenia urma să sosească o mare caravană ce strânsese taxele din Ungaria, Croaţia şi Ardeal, urmând să facă acest lucru şi în Oltenia. Caravana era compusă din 20 de căruţe cu pereţi metalici, fiecare trasă de câte opt perechi de cai nemteşti, arhipline de pungi cu galbeni.
Ceata lui Pavel Lotru s-a unit cu cele ale lui Radu Ursan şi Neagu Papură şi au atacat caravana austriacă la Drăgăşani , confiscând tot aurul. Jaful a fost atât de păgubitor pentru habsburgi, încât a provocat în imperiu o adevărată prăbuşire financiară, drept pentru care banul Craiovei, Gheorghe Cantacuzino, a fost destituit. Din acest moment, boierii din Craiova au început acțiunile de împotrivire față de administrația habsburgică, obstrucționând toate încercările austriecilor de a strînge taxe sau de a-şi impune administraţia.

Hanul Pruteanu in paragina

Fântâna Purcarului
În 1733, în ajunul Crăciunului, într-o cârciumă din Craiova ( la hanul Puțureanu de lîngă fîntîna Purcarului), a avut loc un incident minor cu efecte uriaşe. Un oarecare Lorincz, soldat în armata imperială, amețit băutură, a agresat verbal mai multe femei. S-a iscat un scandal care a degenerat într-o bătaie între soldații care îl însoțeau și oltenii de la mesele din jur. Soldații au reușit să fugă şi să se refugieze în garnizoană. Incidentele păreau aplanate, mai ales că soldatul respectiv fusese pedepsit și trimis la carceră pentru încălcarea conduitei militare. Cîteva ore mai tîrziu, însă, probabil instigată de oamenii banului și de haiduci, populația Craiovei, înarmată, s-a adunat în jurul garnizoanei imperialilor cerînd să le fie predat Lorincz, pentru a fi judecat de ei. Întrucât comandantul a refuzat, a urmat un asediu de câteva ore, în urma căruia garnizoana a fost incendiată iar cei 375 de soldați au pierit, fie în flăcări, fie linșați de populație.

Panduri trecând Oltul

După acest incindent, austriecii au realizat că trupele lor nu reușesc să se impună într-o regiune străină, plină de haiduci, aşa că, în ianuarie 1734, au hotărât să-şi retragă cea mai mare parte a trupelor și să angajeze mercenari din rândul populației din zonă. A fost actul de naștere al pandurilor olteni. Lucrurile au luat însă o întorsătură neașteptată: mulți haiduci au găsit bună ideea ca, în loc să jefuiască boierii sau imperialii, să ia banii ca simbrie, fără să facă nimic, aşa că s-au înrolat ca panduri. Timp de aproape doi ani, austriecii au plătit soldă unor haiduci ca să prindă alți haiduci, fără ca vreun haiduc să fie prins.

În fruntea acestor “trupe de commando” era un personaj controversat, acel Neagu Papură, el însuşi haiduc sau tâlhar, participant la furtul de la Drăgășani, care îi costase atît de scump pe austrieci. Realizând că au luat “ţeapă”, imperialii au refuzat să le mai plătească solda. Supăraţi, pandurii au atacat Craiova, jefuind și torturând pe cei cîțiva reprezentanţi ai administrației austriece rămași, apoi au  jefuit și incendiat mai multe case boierești. A fost picătura finală pentru austrieci, care au decis să părăsească definitiv Oltenia, cu ani buni înainte ca aceasta să fie retrocedată pe baza tratatelor internaționale (1739, pacea de la Belgrad , între habsburgi şi otomani). Au părăsit-o aşa cum au obţinut-o, dar cu pagube imense, mult mai mari decât în urma unei înfrângeri militare. În Craiova, ca şi în toată Oltenia, s-a creat însă un vid de putere, care avea să ducă la dispariţia Băniei , a doua instituție politică a țării ca importanță, după domnie.

După puseul de violențe care a durat cîteva luni, societatea caioveană și-a găsit totuşi un echilibru. Boierii au reușit să-l convingă pe același Neagu Papură să conducă o miliție a pămîntului, pentru a potoli atacurile haiducilor și hoților. De la acest Neagu Papură a rămas expresia “Țara lui Papură Vodă” care a depășit cu mult aria Olteniei şi timpul istoric determinat, intrând în folclor cu sensul peiorativ de țară fără stăpîn, unde legile nu mai există. După alte cîteva luni, Neagu Papură a fost înlocuit de boieri și el a luat din nou drumul codrului.

Casa Băniei şi Catedrala Sf. Dumitru ( Craiova )
Timp de 35 de ani (1735-1770), “Ţara lui Papură Vodă”, a devenit, aproape fără voia ei, un fel de stat independent: Țara Românească nu o putea revendica pentru că aparținea Imperiului Habsburgic, iar după 1739 domnitorii fanarioți n-au avut puterea necesară să se impună fără acordul oltenilor. Pe de altă parte, turcii, care erau încolțiți de ruși și austrieci, au stat deoparte, mulțumindu-se să întărească paza cetăților de la Dunăre , de teama atacurilor și jafurilor haiducilor. Paradoxal, acest interval istoric a fost de-a dreptul benefic pentru Oltenia. Fără sistem legislativ, dar și fără tributuri și taxe plătite turcilor, austriecilor sau fanarioților de la București, viața majorității populației s-a îmbunătățit. Boierii au asuprit mai puțin țăranii, de teamă ca aceştia să nu-şi facă singuri dreptate, comercianții și boierii și-au continuat afacerile la adăpostul cetelor înarmate de slujitori, iar procesele și judecățile au dispărut, diferedele rezolvându-se “la mica înțelegere”, prin forță sau aplicând legile pămîntului. Orașul s-a dezvoltat vertiginos, construindu-se multe clădiri, biserici și ateliere.

În această perioadă (1750 - 1756) a fost ridicată și biserica “Madona Dudu”, (catedrala Maicii Domnului). Cea mai luminoasă figură a acestei perioade este boierul Constantin Obedeanu, un om blînd, împăciuitor cu toată lumea, iubitor de carte și artă, partizan declarat al realipirii Olteniei la Țara Românească. El a ajutat cât i-a stat în putere pe țărani în disputele cu boierii, iar în 1754, a înființat primul spital modern al Craiovei (pînă atunci existau doar bolnițe la unele mănăstiri). Tot el a instituit, în 1759, învățământul organizat, căci până atunci educația se făcea în casele boierilor sau pe lângă biserici, ca o obligaţie nescrisă a preoţilor. Școala Obedeanu este prima școală în adevăratul sens al cuvântului, iar în primăvara anului 1826 a fost transformată în Școala Națională de Limba Română, azi denumită Colegiul Național Carol I din Craiova . Ca vechime, este a doua școală românească de grad mediu, după liceul “Sfântu Sava” din București (1818)…

Oltenia, în perioada în care s-a identificat cu sintagma “ Ţara lui Papură Vodă”, este un paradox istoric. Abandonată de austrieci, necucerită de turci şi stăpânită, practic, de haiduci, a găsit resursele interne să se redreseze organic. După reintrarea efectivă în graniţele Tării Româneşti a urmat însă perioada cea mai nenorocită din istoria ei, denumită, aşa cum am mai spus, “vremea lui Pazvante Chioru”, încheiată violent, în 1821, cu revoluţia lui Tudor Vladimirescu.
Am putea spune, de dragul metaforei, că trăim “în ţara lui Papură Vodă” din “vremea lui Pazvante Chioru”. În sens strict istoric, există o oarecare analogie, într-adevăr, însă răsturnată, între Oltenia acelor vremuri şi România ultimilor 23 de ani: am avut o revoluţie în 1989, a urmat o perioadă în care toţi dregătorii au furat cât au putut, culminând cu jaful naţional din “vremea lui Pazvante Chioru”. Iar acum avem o ţară condusă de Uniunea Europeană “de expresie germană”, cu un preşedinte asa zis suspendat şi membri ai divanului (parlamentului) care iau calea “haiduciei civile” pentru a se pune în slujba poporului (cazul Ioan Ghişe). Suntem, practic, “Ţara lui Papură Vodă”, ţară fără legi şi fără stăpânire legitimă. Ar urma, conform acestei evoluţii inverse, să revenim la autodeterminarea statului organic, de care vorbea Eminescu, fără să-l asculte nimeni. Este, evident, o speculaţie. Dar, mai ştii…?
Surse documentare:
Istoria României în date, Editura Enciclopedică Română, 1971 (coordonator Constantin C. Giurescu), Wikipedia (Istoria CraioveiNicolae Mavrocordat), Romînia Liberă(Haiduci, panduri, partizani)

Autor: Miron Manega

Vremurile de acum oare cum se vor numi...