Sursa Radio Romania Actualitati.
Reizbucnirea “crizei orientale” în anul 1875 pregăteşte
terenul unor noi aranjamente ale Marilor Puteri Europene pentru protejarea
intereselor în spaţiul răsăritean şi balcanic. Revoltele anti-otomane din
Bosnia şi Herzegovina, slăbirea financiară a Imperiului Otoman până la
declararea falimentului şi revigorarea pretenţiilor ruseşti în bazinul Mării
Negre sunt coordonatele ce vestesc izbucnirea unui conflict ruso-turc.
România adoptă la consilierea Germaniei lui Bismarck
starea de neutralitate, însă nu pentru mult timp. Era un moment foarte
favorabil ca îndelungata dezbatere privind viitorul ţări să fie tranşată prin
obţinerea independenţei de stat, întâi în cancelarii, apoi pe câmpul de luptă,
dacă nu va fi o altă soluţie.
România câştigă alături de aliaţii ruşi şi obţine o
recunoaştere condiţionată a cererilor sale. Rusia ţaristă a intrat în acest
război pentru controlul strâmtorilor, al sudului Basarabiei, pentru aşa-zisa
misiune istorică de a proteja lumea ortodoxă, însă prioritar rămânea accesul la
o mare caldă.
Consecventă obiectivelor sale, a propus la conferinţa de
la San Stefano o Bulgarie mult extinsă şi o compensaţie pentru România, la
Congresul de pace de la Berlin (1878), Dobrogea de Nord sau meridională în
schimbul celor trei judeţe din sudul Basarabiei. Practic, în opinia istoricilor
români, la Berlin, Dobrogea a suferit prima fracturare. Partea de nord la
România, partea de sud atribuită Bulgariei.
O propunere acceptată în cele din urmă de România – din nou Germania a uzat de de puterea sa - fiindcă drepturile teritoriale ale tânărului Principat asupra Dobrogei proveneau din vechime, de pe vremea lui Mircea cel Bătrân.

Administraţia românească în Dobrogea a fost instalată cel
mai târziu în decembrie 1878. Autorităţile româneşti au constatat că integrarea
Dobrogei la statul român comporta un proces de durată şi pe etape. Proprietatea
funciară a constituit una dintre problemele care a consumat cele mai mari resurse.
Actele de proprietate fuseseră evacuate de bulgari, arhive întregi, sistemul
otoman al proprietăţii era diferit de cel european şi românesc şi trebuia
găsită o formulă convenabilă ambelor părţi, unii locuitori evitau să declare
proprietăţile, mai târziu, proprietari bulgari locuiau în teritoriul vecin, dar
îşi administrau afacerile din România.
Reţelele şcolară, sanitară, principalele funcţiuni ale administraţiei locale au fost blocate odată cu plecarea primarilor din fosta autoritate locală, drumurile erau într-o stare proastă, în general, Dobrogea rămăsese o zonă puţin schimbată. În plus, Dobrogea rămăsese o zonă de frontieră a Imperiului Otoman care a fost puţin dispus pentru cheltuirea banilor în infrastructură civilă.

Bulgaria a funcţionat ca principat autonom până la
obţinerea independenţei în anul 1908. relaţiile României cu Bulgaria în
perioada 1878 – 1908 au fost relativ bune , ca între vecini, cu schimburi în
reglementări juridice, cu cooperări între administraţii, însă revolta “Junilor
turci” a schimbat atitudinea guvernelor bulgare. În aceiaşi perioadă, Bulgaria
a încheiat o alianţă cu Rusia care se angaja să sprijine cererile teritoriale
ale Sofiei, cereri îndreptate şi către România (Dobrogea în întregime).
Înainte de emanciparea Bulgariei ca stat suveran, România
a ajutat consistent cu bani, echipament şi arme, organizaţiile de revoluţionari
bulgare. Acestea, după schimbările de pe agenda bulgară, în preajma primului
război balcanic militau împotriva statului român, de cele mai multe prin
acţiuni ilegale şi subversive. Această lungă existenţă a comitagiilor – tratată
separat în ediţia de faţă – s-a derulat şi sub auspiciile Cominternului, după
primul război mondial, cu asiduitate în Dobrogea de sud sau Cadrilater, intrată
în componenţa statului român după Pacea de la Bucureşti din august 1913.
România prin guvernele sale a pus pe picioare cu un efort însemnat, Dobrogea şi a dovedit că în materie de politică pentru minorităţi (în Cadrilater, cel puţin, turcii şi tătarii erau majoritari) subvenţionând şcoala şi biserica. Şi pentru românii aflaţi în Dobrogea, situaţia s-a schimbat în bine, însă trebuie remarcat că populaţia în ansamblul său multi-etnic a beneficiat de drepturi egale. Politice şi civile.

Intrarea României în al doilea război balcanic a fost o
consecinţă născută din considerente strategice. Bulgaria după primul război
balcanic ieşise întărită cu un teritoriu ce-i asigura legătura de la Marea
Neagră la Marea Egee, în dauna aliaţilor săi: Grecia, Serbia, Muntenegru
împotriva Imperiului Otoman. Participarea României a fost factor de echilibru
în Balcani, iar Tratatul de pace de la Bucureşti este singurul care conţine
precizări şi termeni ce nu ofensează pe nici una dintre părţi, ci restabileşte
o situaţie corectă pentru semnatari.
Din păcate războiul, primul război mondial suspendă
eforturile făcute de statul român pentru ridicarea economică şi socială a
Dobrogei. Surprinzător, Bulgaria intră în război alături de Puterile Centrale,
împotriva Rusiei, însă alături de Turcia, fosta sa rivală, pentru drepturi
teritoriale în Dobrogea.
Abia după război, România trebuie să reia planurile sale
de emancipare a Dobrogei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu