Ziua ursului

La 40 zile dupa Craciun, pe 2 februarie, cand biserica ortodoxa sarbatoreste Intampinarea Domnului, spiritualitatea populara pastreaza sarbatoarea numita Stretenie sau Ziua Ursului. Se considera ca in aceasta zi anotimpul rece se confrunta cu cel cald, sarbatoarea fiind un reper pentru prevederea timpului calendaristic.

Oamenii puneau schimbarea vremii pe seama comportamentului paradoxal al ursului, numit Al Mare sau Martin. Pentru a castiga bunavointa animalului salbatic, ei asezau pe potecile pe unde obisnuia sa treaca acesta, bucati de carne sau vase cu miere de albine.

Se considera ca puterea acestui animal era transferata asupra oamenilor, in special asupra copiilor, daca acestia se ungeau, in ziua de 2 aprilie, cu grasime de urs. De asemenea, pentru a fi puternici si caliti in viata, copiii firavi erau botezati cu numele de Ursu.

Bolnavii de "sperietoare" erau tratati in aceasta zi prin afumare cu par smuls dintr-o blana de urs iar, in satele pe unde se intampla sa treaca tiganii ursari, se obisnuia ca barbatii sa fie "calcati terapeutic" de catre ursii dresati.

Schimbarea anotimpurilor era pusa pe seama aparitiei sau disparitiei ursului, pe 2 aprilie, credinta intalnita nu numai la bucovineni ci si in intreg spatiul carpatic, in nordul Europei si chiar in unele zone din America.

Se credea ca, daca in aceasta zi este soare, ursul iese din barlog si, vazandu-si umbra, se sperie si se retrage, prevestind astfel, prelungirea iernii cu inca 6 saptamani. Dimpotriva, daca in ziua de Stretenie cerul este innorat, ursul nu-si poate vedea umbra si ramane afara, prevestind slabirea frigului si apropierea primaverii.

De ziua ursului, in functie de starea vremii, batranii faceau prognozarea timpului optim al culturilor de peste an, stabilind acum un adevarat "grafic" al semanaturilor de primavara.

 (sursa internet)

Vorbim deci de acea frumoasa infratire a omului cu natura. Fara GPS, camere de inregistrare, monitoare si alte porcarii, taranii au cunoscut obiceiurile animalelor, cultul acestora insemnand si vanarea lor, erau utilizate untura de urs, carnea etc. dar spre deosebire de acum prin ofrande se dadeau animalului sarbatorit ajutoare pentru supravietuire si fortificare: carne cruda, miere etc. acuma traiesc bine ONG-uri si tot felul de scornituri guvernamentale, europene si mondiale care invart hartii si mai ales BANI... Unde o fi padurarul care ducea sus pe munte halci de carne, fructe si alte daruri subventionate de la buget sa sa fie si ursii demni. Acuma cu atatea organizatii si paraorganizatii pe cap ca si toti romanii au ajuns si falnicii ursi sa scotoceasca prin gunoaie...